Începuturile istoriei acestei localități se pierd în negura vremurilor. Descoperirile materiale făcute cu ocazia săpări râului Bârzava vorbesc despre vechimea așezării.

Satul este amintit pentru prima dată în anul 1333, într-un registru al dijmelor papale – lucrare întocmită de Eparhia Cenadului pentru perioada 1300-1335. Partoșul apare aici sub denumirea de PARTHAS, între Timiș și Bârzava. Se vede și din aceasta că pe atunci Partoșul era în dreapta Bârzavei, locul în care se găsește astăzi fiind rezultatul unei mutări ulterioare. Localitatea mai este amintită și în documentele nobiliare din secolele următoare.

Perioada stăpânirii turcești a adus o decădere însemnată pentru sat, fapt demonstrat de recensământul din anul 1717 când Partoșul a fost găsit cu 18 case și încadrat între satele locuite.

În secolul al 18-lea, Partoșul împreună cu localitățile vecine făcea parte din proprietatea familiei Draskovics, familie de nobili, originară din Slovenia, proprietate cumpărată mai apoi de familia Karacsonyi. Secolul al 18-lea este și perioada în care satul se adună în jurul mănăstirii, fapt providențial pentru că în anul 1777, când vechea mănăstire de la Partoș este închisă de către regimul habsburgic, satul preia cele două biserici și le îngrijește, salvându-se astfel de la ruinare. Încetul cu încetul se organizează aici parohia.

În vremurile mai apropiate de noi, la anul 1935, marea parte a domeniului castelului Karacsonyi, din care făcea parte și Partoșul, a fost cumpărat și trecut în stăpânirea fostei regine Elisabeta a Greciei, până în momentul abolirii monarhiei.

Localitatea Partoș a funcționat la un moment dat, ca și centru de comună, având în jurisdicția sa satul Topolea. Are un cămin cultural frumos și o școală spațioasă și inteligent construită.

În momentul de față populația satului este în descreștere față de anii anteriori; pe lângă populația română majoritară, există și o mică comunitate maghiară, precum și câteva familii de rromi.

Reînființarea mănăstirii în anul 2008 am însemnat un moment de reînviere pentru sat. Viața lui s-a schimbat din multe puncte de vedere datorită acestei simbioze unice și extraordinare care există între el și mănăstire. Istoria însăși a acestui spațiu binecuvântat este marcat de această legătură extraordinară dintre el și mănăstire, iar desfășurarea ulterioară a vieții de aici trebuie gândită pornind mereu de la această specificitate.

Mănăstirea e inima și bogăția satului, iar satul este haina sau casa mare de care mănăstirea trebuie să se îngrijească.