Predici si cuvantari audio

Sinaxar

Newsletter Manastirea Partos

construimcatedrala.ro

Cu ajutorul Primăriei Comunei Banloc, a Consiliului Local Banloc și a implicării directe a Domnului Primar Toța Cornel, în clădirea Școlii din localitatea Partoș s-au executat în lunile ianuarie și februarie ale anului în curs, ample lucrări de renovare, reorganizare și amenajare, în vederea funcționării aici a Centrului Social ”Sfântul Iosif cel Nou” al Mănăstirii Partoș.

Din bunăvoința Primăriei și cu acordul Școlii din Comuna Banloc, spațiul este pus la dispoziția mănăstirii pe durată nelimitată, în scopul mai sus amintit.

Centrul Social cuprinde Sala Cristiana - sală de conferințe și întâlniri (care a fost amenajată în anul 2009, iar acum e îmbrăcată în haine noi), un cabinet medical în care medicul de familie din Banloc va veni săptămânal pentru a oferi servicii medicale locuitorilor din Partoș, și în care și medicii atașați mănăstirii vor împlini periodic lucrarea lor de filantropie medicală; va mai funcționa o spălătorie socială și o bucătărie socială. În Centru vor fi amenajate și camere în care se vor putea caza aproximativ 25 de persoane.

Lucrările sunt în curs de finalizare, urmând ca din luna aprilie, Centrul să fie în întregime funcțional.

Sala Cristiana, în varianta nouă, a fost cercetată și de Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului, în seara zilei de 4 Februarie, când a întâlnit o delegație din Italia, care în acele zile a vizitat Arhiepiscopia noastră, precum și autoritățile locale, cărora le-a mulțumit pentru implicarea deosebită în ceea ce înseamnă amenajarea unui Centru Social, atât de important pentru misiunea mănăstirii noastre.