Predici si cuvantari audio

Sinaxar

Newsletter Manastirea Partos

construimcatedrala.ro

Joi, 7 decembrie a.c., a fost împlinită în organizarea Mănăstirii „Sf. Iosif cel Nou” excursia de o zi „Mica noastră poveste de Crăciun” ce anunță copiilor apropierea Sfintelor Sărbători. Au participat 40 de copii din comunitatea noastră care participă activ zilnic, respectiv săptămânal, la programul educativ susținut de către mănăstirea noastră în colaborare cu Asociația „Semper Agape” și cu Școala Gimnazială „Anghel Saligni” din Banloc. S-a dorit din toată inima ca acești minunați copii să primească multe bucurii în pragul Nașterii Sfinte, să le fie răsplătită munca și statornicia, precum și să primească întăriri frumoase pentru viitor pe drumul acesta al formării lor adevărate prin credință, educație și cultură.

Ei au fost însoțiți de către doamna profesor Claudia Bilanin, directorul Școlii din Banloc și doamna profesor Ecaterina Chiu, de la aceeași școală; din partea părinților a participat doamna Maria Natanticu.

Prima oprire a fost la Mănăstirea Timișeni unde participanții au fost întâmpinați și binecuvântați de părintele exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia noastră Simeon Stana. Au vizitat bisericile, incinta mănăstirească, s-au rugat împreună și au petrecut frumoase clipe de liniște. Călătoria le-a purtat apoi pașii spre catedrala Mitropolitană unde s-au închinat moaștelor Sfântului Iosif cel Nou, dar și în alte locuri frumoase din orașul de pe Bega. La Cinema City, conform dorinței lor, au vizionat două frumoase filme specifice acestei perioade, iar la restaurantul Hotelului Check Inn au servit o îndestulătoare masă de prânz. O dată cu lăsarea serii, copiii au poposit puțină vreme la Târgul de Crăciun din Piața Victoriei, admirând luminatele podoabe de noapte și bucurându-se câteva clipe de spectacolul serii. Cu multă bucurie în suflet s-au întors mai apoi la casele lor, păstrând cu siguranță amintirea unei zile de neuitat.

Dorim să mulțumim din suflet în chip cu totul special la două deosebite doamne: Gabriela Petcana de la Agenția de turism Ultramarin care a sponsorizat transportul participanților la toate obiectivele incluse în program și doamnei Adriana Mihnea care a oferit tuturor o îmbelșugată masă în locația mai sus amintită, precum și speciale cadouri de Crăciun celor mici. Domnul să le răsplătească jertfa și bunăvoința!