După ce credincioșii din Episcopia Caransebeșului s-au bucurat duhovnicește timp de cinci zile de prezența Sfântului Brâu al Maicii Domnului, adus de către o delegație de maici de la Mănăstirea Kato Xenia, din cadrul Mitropoliei de Volos (Grecia), joi, 5 octombrie, pe drumul de întoarcere spre Grecia, cinstitul odor a poposit și la Mănăstirea Partoș, locul unde se află mormântul Sfântului Iosif cel Nou, ocrotitorul spiritual al Banatului.
După oficierea Dumnezeieștii Liturghii, sfântul odor al Născătoarei de Dumnezeu a fost întâmpinat la intrarea în localitatea Partoș de un sobor de preoți, precum și de sute de credincioși bănățeni, printre care foarte mulți copii, îmbrăcați în straie populare românești. După întâmpinare, toți pelerinii și credincioșii veniți din întreg Banatul au pornit în procesiune în jurul bisericii Mănăstirii Partoș, în acordurile armonice ale Fanfarei Garnizoanei militare Timișoara. În continuare, soborul slujitor a înălțat, în biserica mare a mănăstirii, rugăciuni de mulțumire către Născătoarea de Dumnezeu, pentru marea binecuvântare adusă prin preacinstitul Brâu în această vatră monahală, dar și în partea de Vest a țării.
La final, părintele stareț Varlaam Almăjanu a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a reliefat evlavia manifestată de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou către Născătoarea de Dumnezeu, subliniind, de asemenea, importanța istorică a acestei zile, care va rămâne veșnic în memoria comunității.
„Să pătrundem cu toții în duhul de rugăciune al Sfântului Iosif către Maica Domnului și să stăm și noi de vorbă, tainic, cu Maica Domnului în aceste clipe binecuvântate, încredințându-i inimile, doririle și viețile noastre! Cu siguranță aveam nevoie de cercetarea Maicii Domnului! Această prezență a ei, aici, are valoare de semn, iar ziua de astăzi va rămâne pururea înscrisă în calendarul sfințeniei noastre locale”, a spus părintele ieromonah Varlaam, starețul Mănăstirii Partoș.
Totodată, părintele arhimandrit Simeon Stana, exharul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, a transmis gândurile de prețuire ale Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, față de toți închinătorii și ostenitorii sfintei mănăstiri.
Pe tot parcursul închinării credincioșilor, un grup de studenți teologi de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara au susținut un recital de imnuri mariologice. Racla cu cinstitul Brâu a rămas la Mănăstirea Partoș, până când ultimul credincios s-a închinat, aducând cinstire Maicii Domnului Iisus Hristos.
Potrivit Tradiției Bisericii Ortodoxe, cinstitul Brâu al Maicii Domnului a fost țesut din fire de cămilă, de însuși Fecioara Maria. După înălțarea ei cu trupul la ceruri, aceasta i l-a dăruit Sfântului Apostol Toma, celui care nu a fost prezent la înmormântare, ca semn al înălțării ei cu trupul la cer.
Conform Sinaxarului Bisericii Ortodoxe din ziua de 31 august, cinstitul Brâu a fost mutat din Ierusalim în cetatea Constantinopolului în timpul anilor de domnie ai împăratului Arcadie (395-408), fiul lui Teodosie cel Mare. Cu gândul de a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia de orice atac sau de vreo uneltire demonică, împăratul l-a aşezat, într-o zi de 31 august într-un sipet foarte frumos, pe care l-a numit „racla sfântă”. De atunci, aceasta n-a mai fost deschisă decât pe vremea împăratului bizantin Leon cel Înţelept (886-912), cu scopul de a fi așezat peste împărăteasa Zoe, care esra chinuită de un duh necurat. În una din nopțile de suferință ale împărătesei, aceasta a visat-o pe Născătoarea de Dumnezeu, iar Maica Domnului i-a spus că trebuie să scoată Sfântul Brâu din chivotul unde era păstrat încă din veacul al IV-lea. De îndată ce odorul a fost aşezat peste împărăteasă, aceasta s-a vindecat. În semn de recunoştinţă, împărăteasa Zoe a brodat Brâul cu fir de aur, înainte de a-l pune din nou în locul rânduit de împăratul Arcadie, în sec. IV.
În a doua jumătate a sec. al XII-lea, Sfântul Brâu a fost împărțit în fragmente, care au fost dăruite mai multor biserici. În anul 1522, în timpul unei mari epidemii de ciumă, Mănăstirea Kato Xenia a primit două părți ale prețiosului odor.
Foto: Dana Moica