Joi, 2 iunie 2016, la ora 17.30, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest București 2016, la standul Editurii Humanitas, a avut loc lansarea cărții Reginei Maria a României, intitulată Țara pe care o iubesc. Memorii din exil. Evenimentul s-a bucurat de prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria, iar în cadrul acestuia au vorbit despre carte Dan C. Mihăilescu, Georgeta Filitti și Maria Berza.

Semnalăm această apariție editorială nu doar pentru valoarea ei în sine, fiind o lucrare memorialistică de excepție plină de dragoste față de țara și poporul român scrisă de cea care a fost aleasă și iubită suverană a românilor – Regina Maria, ci și pentru faptul că ea este ilustrată cu picturi și imagini ale Elisabetei, Principesă a României și Regină a Greciei, care timp de 15 ani a rezidat în conacul de la Banloc, fiind și foarte apropiată Mănăstirii Partoș. Tablourile reproduse în volum sunt de fapt câteva din frumoasele uleiuri pe pânză pe care Elisabeta le-a pictat în timpul șederii sale la Banloc. Originalele, în tulburi împrejurări, s-au pierdut, șansa de ale vedea măcar datorându-se reproducerii lor în volumul memorialistic mai sus amintit tipărit în limba engleză în mai multe ediții (The Country That I Love: An Exile's Memories) și niciodată în românește până azi când apare le prestigioasa editură Humanitas.

Picturile reproduse vorbesc despre talentul și sensibilitatea sa artistică. Se știe că avea astfel de înclinații din copilărie care i-au fost cultivate de membrii familiei sale. De la vârsta de 5 ani, Elisabeta începe să ia lecții de pian și de vioară cu George Enescu, care era unul dintre artiștii protejați de Regina Elisabeta a României (Carmen Silva), bunica sa. În curând, va descoperi că are talent și la desen. Peste ani, prințesa va deveni o pictoriță sensibilă, însă puțin cunoscută marelui public. În scurt timp învață să-și pună singură plăci la gramofon, ascultând zile în șir, în salonul cu oglinzi de Murano, de la etaj, valsuri și nocturne de Chopin, sonate de Beethoven sau Domenico Scarlatti. Principesa Elisabeta a fost singurul din cei șase copii ai Regelui Ferdinand și ai Reginei Maria care nu a urmat nicio școală oficială, ci a studiat doar în particular, până la vârsta de 25 de ani. Vorbea bine patru limbi străine și învățase arte frumoase, coregrafie, istorie, literatură universală și muzică. Toată viața a fost o mare melomană și o pasionată pianistă. Se spune că întreaga sa colecție de discuri pentru gramofon, distrusă în anii refugiului familiei regale din timpul Primului Război Mondial, ar fi avut astăzi o valoare inestimabilă.

”În vremurile grele ale Primului Război Mondial a fost o regină care a stat la căpătâiul răniţilor şi le-a purtat de grijă năpăstuiţilor. Această regină pierduse ea însăşi un prunc şi-l lăsase să zacă sub o lespede pe care nu mai fusese timp să se dăltuiască un nume. Mai bine de jumătate din teritoriul ţării sale fusese cotropit de inamic, iar guvernul şi curtea regală trebuiseră să plece într-un greu şi nesigur refugiu în partea neocupată a ţării. Ştia prea bine că o regină nu poate fi luată prizonieră şi că trebuie să lupte şi să le insufle curaj şi celor plecaţi de acasă, şi celor rămaşi sub duşman. Aşa s-a născut sfâşietorul poem în proză Ţara pe care o iubesc, din pasiune, din datorie şi din îndemnul primit de la un mare istoric de a descrie, cu harul pe care nu mulţi suverani îl au, locurile sale dragi: palatul şi Mânăstirea Cotroceni, castelul şi pădurile de la Sinaia, ruinele de la Comana, mânăstirile şi culele din Vâlcea, gurile Dunării, ţărmurile Mării Negre şi ruinele aşezărilor antice. Regina era Maria, o prinţesă născută într-o ţară îndepărtată, care a reuşit să redea neînchipuit de bine farmecul ţării sale de adopţie, România.”
(din Prefața volumului apărut la editura Humanitas)