Seară de excepție la Mănăstirea Partoș: concertul de crăciun ”Călătorind spre Casa Pâinii”
- Detalii
În seara zilei de luni, 11 decembrie, cu începere de la orele 20.00, în sala Christiana a Centrului cultural și social al Mănăstirii, a avut loc concertul de colinde „Călătorind spre Casa Pâinii” ajuns la cea de a VIII-a ediție. Programul a fost deschis printr-un cuvânt de întâmpinare rostit de către părintele stareț Varlaam Almăjanu despre sensurile adânci și duhovnicești ale praznicului Nașterii Sfinte de care ne apropiem.
Evenimentele lunii Decembrie 2017
- Detalii
5 decembrie, marți, orele 15.30
„Așteptându-l pe Sfântul Nicolae”, lecție despre Sfânt și împărțire de daruri. (în cadrul programului after school, sediul Centrului Cultural și social al Mănăstirii)
7 decembrie, joi, orele 9.00
„Mica noastră poveste de Crăciun”, excursia copiilor implicați în proiectele educative ale mănăstirii; Mănăstirea Timișeni și Timișoara cu mai multe obiective
10 decembrie, duminică, după încheierea Sf. Liturghii
– Comemorarea Regelui Mihai I al României și Parastas pentru odihna sufletului Majestății sale (biserica mare a Mănăstirii)
– Minirecital de colinde, Grupul vocal de copii al Școlii Gimnaziale din Livezile (biserica mare a Mănăstirii)
Excursie în prag de Crăciun pentru copiii din comunitatea Partoș
- Detalii
Joi, 7 decembrie a.c., a fost împlinită în organizarea Mănăstirii „Sf. Iosif cel Nou” excursia de o zi „Mica noastră poveste de Crăciun” ce anunță copiilor apropierea Sfintelor Sărbători. Au participat 40 de copii din comunitatea noastră care participă activ zilnic, respectiv săptămânal, la programul educativ susținut de către mănăstirea noastră în colaborare cu Asociația „Semper Agape” și cu Școala Gimnazială „Anghel Saligni” din Banloc. S-a dorit din toată inima ca acești minunați copii să primească multe bucurii în pragul Nașterii Sfinte, să le fie răsplătită munca și statornicia, precum și să primească întăriri frumoase pentru viitor pe drumul acesta al formării lor adevărate prin credință, educație și cultură.
Concertul de Crăciun „Călătorind spre Casa Pâinii”, ediția a VIII-a
- Detalii
UPDATE: Întrucât în zilele de 13, 14 și 15 Decembrie a fost decretat doliu național în memoria Regelui Mihai I al României, concertul nostru de colinde va avea loc luni, 11 Dec. 2017, orele 20, și nu în data anunțată anterior (vineri, 15 Dec. 2017).
Cu multă bucurie în suflet vă adresăm chemarea de a participa vineri, 15 decembrie a.c. la Concertul de Crăciun de la Partoș „Călătorind spre Casa Pâinii”, care a devenit deja o frumoasă tradiție și a ajuns la a VIII-a ediție. Evenimentul va avea loc în sala Christiana a Centrului social, cultural și educațional Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, cu începere de la orele 18.00 și este organizat de către Mănăstirea Partoș în colaborare cu Asociația Semper Agape.
Brâul Maicii Domnului a fost adus la Mănăstirea Partoș
- Detalii
După ce credincioșii din Episcopia Caransebeșului s-au bucurat duhovnicește timp de cinci zile de prezența Sfântului Brâu al Maicii Domnului, adus de către o delegație de maici de la Mănăstirea Kato Xenia, din cadrul Mitropoliei de Volos (Grecia), joi, 5 octombrie, pe drumul de întoarcere spre Grecia, cinstitul odor a poposit și la Mănăstirea Partoș, locul unde se află mormântul Sfântului Iosif cel Nou, ocrotitorul spiritual al Banatului.
Pelerini spre Casa Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș
- Detalii
Într-o lume dedicată, cu precădere, tehnologiei, în care oamenii sunt fascinați de diversitatea gadget-urilor care, indubitabil, sunt importante în eficientizarea vieții, dar, de cele mai multe ori, presupun renunțarea la petrecerea timpului liber în compania celor dragi, zeci de credincioși bănățeni au purces Sâmbătă, 9 septembrie, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, într-un pelerinaj pedestru, pe urmele Sfântului Iosif, Mitropolitul Timișoarei, ca expresie a evlaviei față de ocrotitorul spiritual al Banatului, dar și ca expresie a comuniunii interpersonale, în duh de rugăciune.
Hramul Mănăstirii noastre
- Detalii
Mănăstirea Partoșului, veche vatră monahală a Țării Banatului, și-a serbat în zilele care au trecut hramul de peste an, prilejuit de sărbătorile ”Înălțarea Sfintei Cruci” și ”Sfântul Iosif cel Nou”, respectiv în zilele de 14 și 15 septembrie.
Rânduielile sfinte au debutat în seara zilei de marți, 13 Septembrie, când, cu începere de la orele 17:00, a fost săvârșită, la altarul de vară din incinta mănăstirii, în fața unei mari mulțimi de credincioși, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți condus de părintele protopop de Deta, Ioan Prisăcean.
PROGRAMUL SLUJBELOR LA HRAMUL MĂNĂSTIRII PARTOȘ
- Detalii
Cu ocazia sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci și a prăznuirii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, Mănăstirea de la Partoș își serbează hramul. Cu binecuvântarea
Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, sfintele slujbe se vor oficia după următorul program:
Miercuri, 13 septembrie, ajunul Înălțării Sfintei Cruci:
1700 - Taina Sfântului Maslu
1900 - Vecernia Mare cu Litie
2300 - Utrenia, Sfânta Liturghie (la altarul de vară)
„Pelerini spre Casa Sfântului” - a treia ediție a pelerinajului pe jos Timișeni-Partoș
- Detalii
Sâmbătă, 9 Septembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va avea loc a treia ediție a pelerinajului pe jos de la Mănăstirea Timișeni la cea a Partoșului. Prin această inițiativă se reface simbolic drumul pe care Sfântul Iosif cel Nou l-a parcurs de la Timișoara la Partoș în retragerea sa pentru ultima parte a vieții sale la vechea mănăstire de aici. Se dorește a fi o experiență a înnoirii sufletești, a convertirii dar și o expresie a dragostei și recunoștinței pentru cel care ocrotește mănăstirea aceasta dar și întreaga noastră mitropolie: Sf. Ier. Iosif cel Nou.
Vara și tinerii din comunitatea Partoșului
- Detalii
Încă de la începuturile verii, activitățile și proiectele noastre cu tinerii au fost o prioritate a lucrării pastorale a Mănăstirii de la Partoș. Atât cei mici (17 copii, clasele I-IV) prinși în programul zilnic de meditații Da! pentru școală. Investesc în viitorul meu!, cât și cei mai mari (clasele a VII-a și a VIII-a care s-au pregătit pentru examenul de capacitate), au încheiat activitatea într-un cadru festiv printr-un moment artistic desfășurat la căminul cultural din localitate, în fața a numeroși părinți, bunici sau săteni. Au fost de față și au luat cuvântul la final doamna director a Școlii din Banloc, Prof. Claudia Bilanin, doamnele profesoare pentru ciclul primar, Ecaterina Chiu, Claudia Repaș, Elisabeta Natanticu, Lucia Chiu, precum și doamnele profesoare Simona Stănilă (Timișoara) și Augustina Roman (Reșița), acestea din urmă meditându-i pe copiii absolvenți de gimnaziu.